sâmbătă, 17 octombrie 2015

Premiile Liebster.

Tocmai am văzut ca blogul meu a fost nominalizat la Premiile Liebster. Mulțumesc Drăgan Milica de la literaturapetocuri.ro pentru nominalizare. Consider ca este o mare onoare, având în vedere ca blogul meu este relativ nou.
Pentru început voi răspunde la întrebări:

1. De ce blog de cărți și nu unul personal?

Teoretic blogul meu este unul personal dar scriu despre cărți deoarece îmi place să citesc și simt nevoia de a împărtăși ceea ce citesc. Fac recenzii iar pe pagina aferentă de pe Facebook public și citate, evenimente culturale, lansări, lucruri care mă impresionează.

2. Dacă te-ai reîncarna ai preferă să iei corpul unui personaj anume?

Nu cred în reîncarnare dar dacă ar exista aș vrea să fiu M din trilogia Sange satanic a Cristinei Nemerovschi. De ce? Este un personaj complex, interesant, plin de viață și inedit în tot ceea ce face, un om în afara lumii monotone în care trăiește.

3. Cartea care bate filmul sau filmul care bate cartea? Oferă un exemplu pro și contra.

Nu sunt genul de persoană iubitoare de filme dar mă conformez. Cartea care bate filmul ar fi Pacientul englez iar filmul care bate cartea e Shining.

4. Ce gen literar preferi? Obișnuiești să evadezi din zona de confort sau mergi la sigur alegând întotdeauna ce îți place să citești?

Genul meu preferat este și a fost mereu romanul. Da, evadez din zona de confort ( deși cred ca nu am practic una ). Îmi place să descopăr autori noi, în special din literatura romană contemporană dar nu numai și pot spune ca e un lucru palpitant.

5. Coperta unei cărți e relevantă? Te poate determina să o cumperi, deși nu ai suficiente informații despre ea?

Coperta unei cărți are o valoare destul de mică. E clar ca se fac coperțile în ideea de a atrage și e inevitabil să nu impresioneze cumva. Prefer însă să cumpăr o carte pe baza informațiilor pe care le am, a părerilor cititorilor.

6. Ce păreri ai despre blogosfera din domeniul literaturii?

Consider ca există destule blogurilor cu tematică literară, lucru pe care îl consider ok. În ultimii ani tot mai mulți tineri citesc și citesc literatură de calitate, ceea ce e un lucru minunat.

7. Care e ultima carte citită care te-a stors de energie?

Reading Lolita in Tehran de Azar Nafisi. E o carte profunda care trebuie citită cu sufletul. O carte de 10, de aceea cred ca m-a stors de energie în sens pozitiv doar. Am învățat multe lucruri despre o lume pe care nu o cunoșteam și în același timp mi-a  dat un impuls în plus în a citi. E o pasiune acolo în ideea de a citi cărți interzise din vest, încât pentru acele studente nimic altceva nu mai contează, doar fictiunea.

8. Dacă ai avea o putere miraculoasă, ce ai dori să schimbi în lumea cărților?

Întrebarea o găsesc interpretabila cumva, așa ca voi răspunde mai pragmatic. Aș vrea ca prețurile lor să fie accesibilă tuturor. Bibliotecile au cărți așa de puține, încât e păcat de pasionații care nu au bani trebuie să se limiteze la biblioteci obscure.

9. Ai avut o carte care nu ti-am plăcut și ai ales să faci o recenzie negativă?

Da, au existat cărți care nu m-au impresionat și le-am evaluat cu două stele. Recenzia nu cred ca e ceva ce trebuie să fie doar pozitivă. Ci o părere obiectivă și subiectivă despre o carte. Însă nu sunt de acord cu cei care desființează cărțile, mi se pare un lucru oarecum exagerat.

10. Ce ecranizare a unei cărți ți s-a părut geniala?

Lista lui Schlindler.

11. Menționează o carte care a fost wow și te-a lăsat fără cuvinte.

Sunt de fapt două cărți. El a ales și continuarea, Scrisori către îngeri de Florina Sanda Cojocaru.


Urmează întrebările mele.

1. Care este locul preferat de citit?
2. Citiți literatură clasică și contemporană? De ce?
3. Care sunt trei autori romani preferați?
4. Citiți și în limbi străine? Care și cum e?
5. Dacă sunteți intr-o librărie alegeți un autor deja cunoscut sau unul pe care nu l-ati citit?
6. Top cinci cărți preferate.
7. Care sunt cele trei titluri pe care le aveți pe lista de așteptare?
8. De câte ori ați câștigat un concurs literar pe Facebook, Goodreads sau alt site?
9. Pe ce criteriu aveți ordonate cărțile în bibliotecă, pe autori, colecții sau alt mod?
10. Subliniați pasajele interesante din cărțile personale?
11. De unde pasiunea pentru cărți?


Blogurilor nominalizate de mine sunt:

1. Reading Addict.
2. Cărți cu colți.
3. Cititori feroce.
4. Bookcaffe.
5. În lumea cărților.
6. Healthy Reading.
7. Blogul unei cititoare de cursă lungă.
8. Bookaholic.
9. Lecturile Emei.
10. Dreams have wings.
11. My butterfly.

Regulamentul cred ca îl cunoașteți.
Sorry, nu îl am la îndemână.
Voi reveni cu o postare.
Multumesc.






 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu